Încă din vremurile vechi, poporul român a fost întotdeauna ancorat în numeroase obiceiuri și tradiții, transmise din generație în generație. Prin intermediul diferitelor evenimente, se transmit nu numai emoții și bucurie, dar și înțelesuri extrem de profunde, care aduc oamenii împreună. Majoritatea obiceiurilor din diferite zone ale României au fost date moștenire noilor generații nu numai prin viu glas, dar și prin muzica, dans sau gestică.
Una din sărbătorile preferate ale românilor este cu siguranță celebrarea Anului Nou. Însă, trecerea dintre ani este celebrată pe tot globul, astfel că pe parcursul a doar câteva ore, omenirea sărbătorește de obicei, împreună. În acest articol, veți putea descoperi nu numai obiceiuri străvechi românești, dar și tradiții neobișnuite de pe întregul mapamond.
Tradiții românești de Crăciun și Anul Nou
Poporul român este un popor predominant creștin-ortodox, astfel că sărbătoarea Crăciunului este una extrem de importantă. În fiecare an, oamenii sărbătoresc Nașterea lui Iisus Hristos pe data de 25 decembrie, însă pregătirile încep chiar din data de 24 decembrie, aceasta fiind Ajunul Crăciunului. De asemenea, prin intermediul și cu sprijinul oferit de Direcția Patrimoniu Cultural, Ajunul este celebrat și prin diverse evenimente tematice la nivel național.
Deși toate obiceiurile s-au dezvoltat și au plecat din mediul rural, ele s-au extins rapid spre mediul urban, devenind acum o normalitate pentru oamenii de toate vârstele. Unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este împodobitul bradului. Acesta se presupune ca ar fi avut originea în obiceiurile păgâne vechi, de dinaintea creștinismului. O altă tradiție care încă se păstrează cu religiozitate este colindatul. Încă din ziua Ajunului, copiii și adulții merg din casă în casă, pentru a prevesti nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Un simbol important, pe lângă bradul de Crăciun, este vâscul. Acesta este agățat în casă, aducând în casa oamenilor nu numai belșug, dar și fericire și pace.
O altă tradiție specială, care a reușit să intre în patrimoniul UNESCO este localizată la Mărișel, un mic da din apropierea Clujului. Acolo, toate tradițiile au reușit să fie păstrate și transmise în stare perfectă, unul dintre ele fiind „Junii Mărișelului”. Acest obicei constă în adunarea tinerilor necăsătoriți la lăcașul de cult din sat, unde colindă și petrec. Ulterior, aceștia cheamă fetele necăsătorite la dans, în speranța găsirii sufletului pereche.
Obiceiurile anului nou românesc
Desigur, Anul Nou ascunde numeroase tradiții specifice, unul dintre acestea fiind „Plugușorul”. Acesta este alcătuit ca o poezie, dar este acompaniat mereu de clopoței, strigături și pocnete, pentru a alunga relele. Colindătorii merg cu Plugușorul în Ajunul Anului Nou, pe 31 Decembrie, pentru ca apoi, în prima zi din an, să meargă cu Semănatul.
Acest obicei își are originile din neamurile agrarilor, care în dimineața primei zile din an, mergeau încărcați cu semințe noi, și le aruncau în casele oamenilor. Această mișcare reprezenta semânatul pe câmp, pentru a putea aduce bogăție, roade noi și bune și sănătate.
Tradiții și obiceiuri din întreaga lume
Deși România este o țară mică în comparație cu celelalte popoare, aceasta a reușit să aibă o cultură și o istorie încărcată. Fiecare regiune a țării și-a format propriile costume, obiceiuri, superstiții, de asemenea prin asimilarea cu celelalte popoare vecine. Lumea este impresionantă, iar câteva din cele mai interesante obiceiuri din perioada Anului Nou sunt din:
- Danemarca. În această țară, locuitorii obișnuiesc să spargă de Revelion farfurii la ușile vecinilor lor. Astfel, ușa locuinței care are cele mai multe cioburi de farfurie în față va avea cel mai norocos și îmbelșugat an.
- Japonia. Fiind o țară preponderent budistă, Crăciunul nu are un impact așa puternic asupra populației. Cu toate acestea, Anul Nou vine pentru japonezi ca un simbol al înnoirii, unde se strâng să petreacă „Bonenkai”, uitarea anului trecut. De asemenea, în dimineața primei zile din Noul An, japonezii se adună la temple, pentru a scrie pe hârtii speciale dorințele lor pentru anul ce urmează.
- Spania. Spre deosebire de celelalte țări, Spania sărbătorește trecerea în Noul An într-un mod cu totul inedit. Chiar la miezul nopții, fiecare om mănâncă un număr de 12 boabe de struguri. Fiecare boabă reprezintă câte o lună din noul an. În funcție de gustul acesteia, se spune că așa va fi și luna respectivă.
- Italia. Masa de Anul Nou este pregătită cu atenție, pentru ca totul să fie cât mai îmbelșugat. Aceasta are mâncăruri specifice, care se spune că aduc gazdelor și musafirilor bogăție în anul ce urmează. În regiunea din jurul orașului Napoli, există de asemenea și numeroși oameni care păstrează tradiția aruncatului. Aceștia aruncă pe ferestră lucrurile vechi, reprezentând anul ce tocmai a trecut.
Peste tot în lume, popoarele și națiunile sunt unite de aceste sărbători, care celebrează schimbarea și înnoirea, începerea unui nou drum. Iar prin diversitatea fiecărui obicei, oamenii descoperă culturi noi și interesante. De la Crăciun și până la Anul Nou, această perioadă a lunii decembrie aduce cu siguranță multă bucurie în sufletele tuturor. Indiferent unde călătoriți, puteți oricând descoperi noi și noi culturi, cu obiceiuri deosebite pentru Crăciun și Revelion.